Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

FI FOARTE SERVIL - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru FI FOARTE SERVIL

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 11 pentru FI FOARTE SERVIL.

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

... într-un op voluminos e desigur preferabilă în multe privințe unor articole polemice, unde necesarmente va lipsi și sistematizarea și putința de a fi completat. Dar o astfel de expunere sistematică și completă poate să fie bună numai în țările foarte culturale și acolo chiar, pentru un cerc mic de oameni învățați. Pentru grosul publicului însă, chiar și în țările cele mai culte, dar mai ales ... țările mai puțin culte, forma polemică e mai nimerită și, de multe ori, chiar unica posibilă. Tratate sistematice pot să se tipărească, dar nu vor fi citite. Mă cred dator să dau această lămurire cititorilor mei, care s-or fi mirând poate că volumul întâi l-am început cu un articol polemic, că volumul al doilea îl încep iarăși cu un articol polemic și că ... Gherea cerând artistului modern ce ar pune el în operă, tendințele sale sociale: așadar, vom vedea cum critica lui Gherea va înceta a fi obiectivă, istorică și va fi foarte subiectivă." Așadar, eu cer artistului să puie în opera-i artistică ceea ce aș fi ...

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... nu mai vorbim și de motivele naționale și literare ce l-au îndemnat să adune acea poezie, toate datorite influenței străine. Și dacă n-ar fi existat deja o literatură beletristică în țară, de unde i-ar fi venit în cap lui Creangă ideea să scrie Amintiri și Moș Nichifor Coțcariul și de unde ar fi știut cum se scrie o bucată literară, cum se compune, cum se "dialoghează" etc.? Și nu mai insistăm asupra faptului că, pentru ca să existe ... are numai tăria pe care i-o dă extracția scriitorilor, mai apropiați de popor, dar nu o are și pe aceea pe care i-ar fi dat-o curentul poporan. De aceea, un poet ca Grigore Alexandrescu, cel mai mare talent dinainte de Eminescu afară de Cârlova (care însă, după ce ... a rămas". Structura artistică defectuoasă a acestui poet se explică, pe lângă alte cauze, și prin lipsa ajutorului pe care i l-ar fi dat poezia populară. Dovadă sunt resturile de "vechime" din poezia lui, accente și forme care aduc aminte de Văcărescu -- "vechime" care se observă și la ... ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... dată ea a fost pe marginea prăpastiei; nu o dată existența și chiar numele său au fost în ajunul de a fi șterse din cartea omenirii; și, fapt curios, tocmai în acele momente de durere, când fiii ei cei mai energici, cei mai plini de credință în ... glorioasa sa origine! Când prezentul era atât de negru, iată și viitorul ce în 1852 ne aștepta! Principatele erau în ajunul de a fi luate de către Rusia zălog pentru cheia Sfântului Mormânt ! Sub pretext de a se ocroti grecii ortodocși, românii ortodocși aveau a-și ...

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... după licuriciul minunat al gândului, care luminează în întunericul banalității utilitare zilnice. Cât spirit de acesta, de camaraderesc entuziasm, pentru idealul de toate felurile, va fi într-o școală, atâta libertate a gândului și deci atâta putință de înflorire a sufletelor, va fi în acea tovărășie de viitori oameni. *** Libertatea spiritului nu crește de asemenea nici acolo unde omul e robit de trup. Iubirea ideii e un lirism ... marii majorități a acestor progrese e însă asasinarea savantă a milioanelor de nenorociți care, fără aceste invenții și descoperiri, n-ar fi murit nici așa de mulți, nici așa de oribil, în actualul război. O universitate nouă, în anul de la nașterea Domnului următor imensului faliment etic ... oameni de inimă pot pune la cale, susținuți de acest ambiant încrezător și cald, mari reforme spirituale, pe care în vremurile obișnuite nu le-ar fi adus o evoluție de decenii ori secole. Iată, în fața noastră, o operă de revoluție, înfăptuită cu mijloace revoluționare, inspirată de o iubire cu totul ... tu nu trebuie să-l lași să decadă, pentru sublimul pe care trebuie să-l faci să înflorească în inima contemporanilor tăi, chiar de ar ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

... clasă și numai în sânul ei domnul alegea consilierii săi și funcționarii mari ai statului. Astfel miniștrii, președinții divanului domnesc, generalii miliției etc. nu puteau fi alți boieri decât numai acei din protipenda și chiar tinerele odrasle din tulpina evghenistă pășeau triumfal peste toate treptele ierarhiei, pentru ca de-a ... în când a se acăța de poalele anterielor boierești. După boierime veneau breslele negustorilor și ale meseriașilor, lipsite de orice drept municipal, însă foarte exploatate de funcționarii Agiei și Eforiei. Singura prerogativă ce le mai rămăsese consista întru a prezenta domnului la Anul Nou o pâine mare ... numită Moși, și mai cu seamă în împărtășanii anuale. Însă adevăratele principii ale moralei lui Cristos erau destul de negrijite. Mituirea, departe a fi considerată ca un delict sau ca un păcat, cum se zicea atunci, intrase adânc în obiceiuri, grație corumperii de moravuri lățite în țară prin fatala ... grijă de răspundere, fără teamă de pedeapsă. Astfel era timpul, astfel era starea morală a societății. Inimi bune, fapte crude!... Și cum putea fi altfel, când pe străzile orașelor se petrecea adeseori un spectacol ce era de natură a le împietri: un nenorocit, gol până la șale ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... controleze pe celălalt, trăiesc într-o dependență și solidaritate așa de strânse, că nu mai poți distinge cine e controlatul și cine controlatorul". Așa ar fi dacă criticul ar fi controlorul și poeții controlații, criticul judecătorul și poeții împricinații; din fericire, nu e deloc așa — și un judecător, care pentru motive de imparțialitate ar ... petrecere prietenească cu împricinații, ar fi un model de onestitate, pe când criticul, care pe aceleași motive ar refuza o petrecere prietenească cu artiștii, ar fi un model de naivitate. De altmintrelea, această confundare a unor domenii așa de deosebite atârnă și de concepția pe care și-o face ... atât critica pierde din însemnătatea, din utilitatea ei. Odată formați artiștii de talent, ei nu mai au nevoie de tutela criticii pentru că, o știe foarte bine dl Maiorescu, un adevărat artist nu se conduce după regulile stabilite de critic. Pe de altă parte, operele literare produse de adevărații artiști îndreptează ... sens e un studiu de filozofia istoriei și artei în același timp. Și astfel critica intră în domeniul științei. De acuma, natural, nu mai poate fi ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... reci, abstracte, fără imaginațiune sensibilă, fie ele oricât de bine rimate și împărțite în silabe ritmice și în strofe, totuși nu sunt și nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată. Pentru a demonstra acest adevăr, demonstrațiune cu atât mai importantă cu cât din ignorarea lui multe ... aceleași imagini sensibile în conștiința auditoriului, ce trebuie să le aibă el în fantezia sa, are a se lupta cu o primă greutate foarte însemnată: cu pierderea crescândă a elementului material în gândirea cuvintelor unei limbi. La început cuvintele corespundeau unei impresii sensibile, și cine le auzea ... acea vechime romană, care a întrebuințat pentru prima oară cuvântul eminens. Eminens sta în legătură cu vechiul meno, care însemna a fi înălțat, a se ridica peste un nivel dat; de unde cuvântul mensa, care mai înainte vrea să zică orce ridicătură, masă, bancă, scenă ... sclavilor etc.; e-minere arăta o ridicătură mai frapantă decât celelate, scoasă la iveală dintre toate, și eminens cuprindea dar pe atunci o imagine sensibilă foarte semnificativă. Astăzi a dispărut elementul material din concepțiunea acestui cuvânt, eminent este o noțiune exclusiv intelectuală. Eminens cel vechi putea ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

... i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea È›ării... pare că-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea È™i urmele acelei străluciri ar fi muiat È™i-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, È™i numai Nilul îÈ™i leagănă miÈ™cătoarele È™i lungile lui maluri de papură ... oameni È™i animale... Palatul întreg se cutremură lin. — A sosit ora morÈ›ii mele... zise regele, ca È™i când ar fi vorbit cu el singur... aÈ™tept să-mi spui adevărul... Nu-mi zugrăvi chipuri trecătoare... care să mă facă a crede că suntem ... în jos... — O, lac! în curând vei cânta la capul meu cântările... El coborî scările jos, mai jos, ca È™i când s-ar fi coborât în fundul unei mine... È™i-n adânca depărtare îl vedeai lângă un lac. Razele făcliei n-ajungeau departe... O parte a apei ... dumbravă... Regele sui scările unei urne de piatră înaltă cât un palat... El aruncă făclia-n urnă... Ca È™i când o domă s-ar ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

... pe mormântul trecutului. Va veni vremea, dacă n-ași sosit, în care și noi, tinerii de pe la 1835, tinerii și bonjuriștii suride astăzi vom fi chemați bătrâni; vom fi judecați, nu după ceea ceam făcut, dar după ceea ce mințile strechiate vor socoti că a trebuitsă facem; vom fi osândiți nu după greutatea luptei și a vremii deatuncea, ci după patima partidelor și după placul opiniei mulțimii.Umbra trecutului, ce întunecă când ... va părăsi căile pedanților și se va îndrepta la izvoruladevărat: la tradițiile și obiceiurile pământului, unde stau ascunseîncă și formele, și stilul; și de aș fi poet, aș culege mitologia română,care-i frumoasă ca și aceea latină sau greacă; de aș fi istoric, așstrăbate prin toate bordeiele, să descopăr o amintire sau o ruginăde armă; de aș fi gramatic, aș călători pe toate malurile româneștiși aș culege limba. Am ajuns departe-departe și nu prea departe, cum zice cântecul. Suntem în minutul vajnic ... vechi de ieri se vor cufunda. Cum vom fabrica atunce drama sauelegia trecutului? Cu ce vom tălmăci istoria dacă nu cunoaștemsufletul mortului?... Ce va putea fi ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... văd mai puțin clar. E dureros că sufletul omenesc este așa de lipsit de consistență. Și cu groază văd că se poate ca Irina să fi luat hotărâri exagerate sau atâtea altele intermediare. Se poate, admițând posibilitățile cele mai extreme, să se fi omorât pentru mine sau să se fi măritat pentru un altul. Când am cunoscut-o, eram tânăr de tot, abia intrasem la Facultatea de litere. Aveam toate defectele tinereții. Mă credeam frumos ... un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe care-l credeam atenuat, deoarece îmi dam seama de prezența lui: “Nu voi fi niciodată un don Juan!" Le examinam tot timpul pe cele trei muze, în grup și, uneori, pe câte una, fără să le disting la început ... unei sărutări. După cum se vede, pe atunci aveam gustul armoniei oricărui fapt. Preliminările amorului trebuiau să aibă o durată hotărâtă. Oricât de neașteptată ar fi fost o sărutare atunci, după un așa de puțin timp de cunoștință (era tânără și, cu tot fardul, nu-i bănuiam experiențe sentimentale), cred că ... mă gândeam tot timpul, și astfel mi-o exageram. Pe drum, aducându-mi aminte de amenințarea camaradei, o învățai o minciună (ca și cum ar

 

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate și cu științăde-cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va ... a se instrui, citind o carte plăcută, în care formulele costelive ale mecanicii și rețetele grețoase ale medicinii veterinarii sunt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte și de fapte interesante, care pot să placă și să folosească oricărui cititor. Ca ... tale și exametrii următori, în care sper că dl Socec, carele în asemenea caz ar primi desigur să-ți fie editor, nu va fi supărat a se vedea înlocuind, chiar cu prejudițiul regulilor prozodiei latine, pe anticii domniei-sale quasi-omonimi și colegi în librărie, frații Sosii ... creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă pe care orice vânător ar fi azvârlit-o în gunoi, nimerea mai bine decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ...